Pagini de jurnal

Andreea-Tatiana Năstase

Mi se ţes gândurile asemeni pânzelor de păianjen din colţuri întunecate, de mult nevăzute de nimeni.
Ţi-aş spune atât de multe, şi totuşi, nu ştiu cum să încep.
E târziu. Ninge fără încetare. Vântul aprig îmi zguduie fereastra. Luna palidă pare că s-a desprins din crângul cerului – acum cenuşiu şi rece, şi stă aninată de o creangă a unuia dintre copacii despuiaţi de toamnă, care, privindu-mă cu ochi îngheţaţi, zice-se că ar vrea să-mi grăiască vreo mare taină a timpului – numai de el ştiută.
Ah, ce bine că în vechiul şemineu încă mai trosnesc câteva surcele. Focul răspândeşte umbre roşiatice pe perete şi, măcar aşa, în noaptea asta tulburătoare nu mă mai simt nici singură, nici străină… Iar căldura îmi este plăcută!…
Pendula a bătut zece şi jumătate, dar lampa continuă să ardă-ncet…
Aş vrea să mai am timp şi curaj să-ţi împărtăşesc toate câte cuget, pentru că am strâns atât de multe gânduri în cuvinte nespuse…
Îţi aminteşti? Îţi povesteam cândva despre bunica…
Un zâmbet cald îi lumina întotdeauna chipul…şi ochii ei cafenii,de o transparentă greu de imaginat,păreau dintr-o altă lume, dintr-un altfel de tablou.
După ce bunicul a urcat în ultimul tren, cea mai mare parte a timpului şi-o petrecea în bibliotecă. Tramvaiele au încetat să mai meargă, telefoanele au încetat să mai sune. Vara, îi plăcea să citească pe prundul râului, la umbra salciei bătrâne,
ascultând clipocitul apei; sau se plimba nonşalant pe aleile din parc, fredonând domol un refren – mereu acelaşi.
Nu de mult, străbătută de o tainică înfrigurare, am răsucit cheia mare în yala ruginită a bibliotecii. Uşa s-a deschis scârţâind. Parfumul şi liniştea pe care le emanau în jur prezenţa sa încă dominau încăperea. Totul era acoperit de praf: rafturile cu cărţi, balansoarul de lângă fereastră, masa grea din lemn exotic, jurnalul cu pagini îngălbenite deschis acolo unde cele din urmă rânduri îşi găsesc sfârşitul într-un deşert deasupra căruia se-ntinde un veşnic asfinţit de soare.
„Nopţi colorate de vară…Zgomote adormite în visul sunetelor, pripăşite în simfonia greierilor ca intr-un concert de Bach. O adiere uşoara împrăştie miresme îmbătătoare, stele aprinse străjuite la hotarele lumii…
L-am cunoscut acum mulţi ani, când timpul şi spaţiul erau noţiuni nedefinite, când lacul legăna flori de lotus, când tinerii încă alergau desculţi prin praf in lumina zilei şi râdeau bucuroşi,gândindu-se la un „mâine” fericit…
N-aveam niciunul mai mult de 17 ani… Şi acum,când liniştea a pus stăpânire peste sufletul meu, îmi amintesc totul: parcul pierdut în feeria nopţii, băncile ascunse între flori de iasomie… Redingota lui, cartea de versuri zăcând la picioarele mele. Rochiţa mea albă, vioara căzută în iarbă, lângă trunchiul copacului. Priviri blânde, tandre, îndrăgostite… Degete tremurânde, fiorul primei atingeri. Tăcere. Gesturi stângace, îmbrăţişări calde, zâmbet. Vis. Sânge clocotind în vene până la inimă…Drumuri, litere arse, rătăcite pe podele de sticlă, scrisori. Soare, cer infinit de albastru, buze moi. Drumuri, praf…Valsul a două sunete stinghere ce vibrau la fel.”
Iartă-mă!… Fiori dulci au mângâiat pleoapele-mi încărcate de dor, de iluzii, de nelinişti, de oboseală…
Ce lumină!…Cristale de apă îngheţată încă dansează lin pe ritmurile iernii ca într-o baladă.
Mă întreb acum…de ce vremurile au schimbat până şi dragostea? De ce până şi în rândul sufletelor tinere a devenit atât de friabilă? De ce adolescenţii sunt tot mai frivoli? Unde s-a ascuns acea sclipire din ochii lor,acel zâmbet candid cu care să aibă curaj să înfrunte lumea întreagă şi să o cucerească? De ce ele îi privesc provocator şi de ce ei se pretează dansului lor lasciv? Unde s-au pierdut acele zâmbete timide, privirile furişate? De ce par nişte oameni îmbătrâniţi înainte de vreme?
Oare…ce se visează în alte paturi, pe alte perne, la alte mese, cu alte mâini, cu alte gene? Eu vreau să te prind de mână şi, lepădându-mi încălţările, să alergăm până la orizont sub razele calde ale soarelui.
Vreau să fugim pe câmpuri înverzite, prin lanuri de grâu însângerate…Vreau să scriu scrisori. Să simt miros de fân, să dansăm în ploaie, să îmi citeşti sub cireşul înflorit. Vreau sa-ţi vorbesc şi să-nţelegi,vreau să-mi povesteşti şi să ascult. Vreau să-mi odihnesc trupul obosit în braţele tale. Să cântăm cu păsările, să ascultăm copacii,să mângâiem florile cu ochii şi cu sufletul… Cu tine aş fi în stare să mă împiedic şi să râd mai tare decât toţi ceilalţi.
Hai sa ne spălăm cu rouă! Să privim cerul şi să colecţionăm fluturi. Să stăm aici şi să ne bucurăm de lumină!Vreau să ne învelim în voalurile de ceaţă ale toamnei, să ascultăm murmurul clipelor ce se pierd în urma paşilor noştri, să prindem fulgii de nea,să străbatem în plină noapte drumuri doar de noi ştiute…
Din ţări necunoscute, te îmbrăţişez cu drag.

[Acasa] [Revista Altfel…]

Comentariile sunt închise.