Septembrie

Florentina Dumitru

“Stau şi mă gândesc la anii ce au trecut, la gimnaziu… Dar ce au fost gimnaziul, şcoala generală? O adiere caldă şi dulce care s-a ivit într-un sfârşit de vară fierbinte şi a dispărut într-o clipită. Am urcat acum o treaptă pentru a ajunge aici, unde mă aflu acum, peste ani ce au durat o secundă – la liceu. Pronunţ cuvântul de mai multe ori, dar nu îmi vine să cred. Aş vrea să ştiu : unde este clasa a VIII-a? Dar clasa I? Le-am pierdut!
Singurul lucru pe care îl ştiu este acela că sunt într-un colectiv nou. Am nişte colegi minunaţi pe care aş vrea sa îi cunosc mai bine. Toţi am ajuns în acest liceu expediaţi de calculator. Majoritatea şi-au dorit să fie aici şi au reuşit. Iată-mă, astfel, păşind într-o nouă etapă a vieţii mele. Într-adevăr, liceul este puţin diferit de şcoala generală, dar nu mă aşteptam la aşa ceva. Mă gândeam că pauzele vor fi mai lungi, materiile mai uşoare,…însă nu e aşa, ci tocmai invers. Am crezut, de asemenea, că eu mă voi schimba. M-am înşelat! Nu sunt dezamăgită, dar am realizat că liceul are câteva lucruri în comun cu gimnaziul. La urma urmei, amândouă sunt şcoli în care venim pentru a învăţa…
Dar într-un final, anii de liceu vor deveni şi ei doar clipe care s-au scurs în trecerea ireversibilă a timpului.”

Aceste rânduri le scriam eu cândva, la început de clasă a IX-a, ca proaspătă boboacă ce eram atunci. Acum, când a trecut un an, privesc altfel liceul. Atunci eram o şcolăriţă speriată, ce păşea spre adolescenţă într-o dimineaţă rece de septembrie. Prima zi de liceu a fost specială. Ploaia molcomă de început de toamnă şi frunzele fără de viaţă, murind încet şi plutind abandonate tocmai în ziua care pentru mine însemna un început mă făceau să simt că mă aflu într-un loc ireal şi magic… Cu paşi înceţi şi timizi am pătruns în curtea liceului. O mare de copii mă întâmpina. Teama de atunci, că nu mă voi integra, că mă voi pierde îmi dă şi azi fiori. Dar au trecut toate. Şi întâia zi de şcoală, şi prima săptămână, şi clasa a IX-a… Toate au trecut ca un vis frumos. Am avut parte şi de bune şi de rele. Azi îmi amintesc de prima ascultare la biologie, de prima lucrare cu doamna directoare, la fizică, de prima notă la matematică. Toate mă fac să zâmbesc acum, deşi atunci eram, de fiecare dată, la un pas de a plânge. Am trecut însă cu bine de toate. Profesorii au devenit încet, încet prietenii noştri, colegii mei de clasă au devenit fraţii mei, iar doamna dirigintă a devenit mama noastră. In timpul clasei a IX-a am câştigat un premiu deosebit – cel mai important pentru mine şi am trăit cele mai frumoase clipe de până acum. Mi-am făcut prieteni noi, am întâlnit câţiva oameni speciali, am pătruns într-o altă lume! Aşadar, nu vă temeţi, bobocilor, anul trece repede. Învăţaţi sa zâmbiţi, bucuraţi-vă de orice moment, studiaţi şi nu uitaţi ca, din când în când, să mai faceţi şi câte o boacănă adolescentină…în viitor veţi zâmbi cu gândul la aceste întâmplări. Acum e toamnă, iar gândul că aveţi un an în faţă vă face să credeţi că începe o eternitate, dar timpul va trece iarăşi ca o adiere caldă şi dulce care s-a ivit într-un sfârşit de vară fierbinte şi a dispărut într-o clipită.

[Acasa…] [Revista Altfel…]

Comentariile sunt închise.