Daniela Florea
Dacă părinţii sau profesorii noştri îi aveau ca idoli pe dascălii lor, astăzi, în cumplita criză naţională de modele, tânărul se are ca idol pe el însuşi ori pe colegul mai mare, ajungând să se considere la un moment dat chiar centrul Universului.
Elevii cresc şi se dezvoltă între zidurile instituţiilor de învăţământ şi odată cu relaţiile de prietenie care se leagă între ei, se încheagă şi legătura cu oamenii mai în vârstă care-i înconjoară şi veghează, în primul rând cu profesorii lor.
Dacă, până nu de mult, puteam vorbi de o anumită atitudine şi de o conduită bine stabilită (de cei de sus uneori), astăzi cuvântul „respect” capătă alt înţeles.
În relaţia profesor-elev conflictele pornesc de la note sau de la acele mici „simpatii” pe care unii profesori le manifestă pentru unii elevi (în viziunea celorlalţi elevi).
Dacă am face astăzi un portret al elevului model, acesta are cu siguranţă arma la picior şi poartă tolba vânătorului de note. El ştie deja cu precizie că are nevoie de medii mari pentru a putea ajunge la facultatea pe care şi-o doreşte şi care, în multe cazuri, se ghidează în selecţia iniţială după notele împuşcate din zbor de candidatul la admitere în timpului liceului.
Dacă părinţii sau profesorii noştri îi aveau ca idoli pe dascălii lor, astăzi, în cumplita criză naţională de modele, tânărul se are ca idol pe el însuşi ori pe colegul mai mare, ajungând să se considere la un moment dat chiar centrul Universului.
Pe de altă parte, cum se creionează astăzi portretul dascălului ideal?
Să fie cel care ştie să fie simultan exigent şi apropiat, care seamănă cumva cu un părinte, dar îţi e şi prieten? Este el iubit pentru că ştie să glumească, ştie să predea materia pe înţelesul elevilor, explicând, nu dictând, pentru că şi ştie să-şi apropie elevii, de a căror soartă e preocupat, pentru că arată că a înţeles importanţa misiunii sale şi valoarea influenţei sale în viitorul tânărului? Poate că e cel care îl face pe elevul lui să-şi dorească să devină şi el dascăl.
În orice caz, nu pare a fi profesorul pe care noi îl considerăm exagerat şi absurd, care cere mai mult decât a predat, care creează şi menţine o atmosfera mereu încordată în clasă, a cărui materie o învăţăm cel mai repede dar o şi uităm la fel de repede, cel care nu-şi respectă elevul pentru că îi e inferior, sau abuzează de autoritatea pe care i-o oferă poziţia, care nu se sfieşte să întârzie de fiecare dată la oră, să continue chiar dacă ora s-a terminat de mult şi să îşi ţină veşnicul discurs despre respect, ordine şi disciplină din vremurile de mult apuse.
În cele din urmă, fiecare tabăra şi fiecare individ îşi schiţează propriile păreri şi propriile dorinţe. Astăzi libertatea ne-o permite, şi profitam la maxim de ea.
Într-o lume în care nimeni nu mai doreşte să se facă profesor.
[Acasa…] [Revista Altfel…]
