Prof. Mihaela Enache: Eram o elevă cu personalitate

Consemneaza  Daniela Florea şi Florentina Dumitru

Generaţia mea….pe atunci ştiam că singura mea, singura noastră şansă era să învăţăm. Eu proveneam dintr-o familie destul de modestă, ştiam că trebuie să muncesc, să am bursă… să reuşesc. Puncte în comun cu generaţia voastră: personalităţi în formare, acum problema o reprezintă modelele pe care le aveţi. Alegerea modelului era mult mai uşoară pentru noi, acum fiind mult mai grea în principal din cauza mass-media, care promovează în general personaje negative. O întâmplare din perioada liceului: o rugam pe doamna profesoară de istorie să-mi pună 4 în clasa a XII-a, ca să-mi poată încheia media. În acel moment doamna mi-a spus că nu îmi poate pune 4. Am întrebat aproape instantaneu: de ce? Răspunsul dânsei m-a marcat:
Respectul faţă de tine e mult prea mare pentru a-ţi pune 4.
Dezamăgirile sunt de acelaşi nivel cu al vostru: am avut profesori foarte buni şi profesori nu foarte buni, care nu au rămas ca modele pentru mine. Au fost profesori care m-au dezamăgit deoarece nu reuşeau să ne înţeleagă, profesori care s-au adaptat greu cu elevii mai mari – cei care îşi doreau un sprijin pentru a se autodepăşi.
Am avut şi plăcerea să am profesori deosebiţi care m-au ajutat să fiu om în primul rând, să respect un sistem de valori. Vă pot da şi nişte nume: Ivaşcu Ştefan-profesor de matematică, un pedagog foarte bun, dna Ionescu Olga (fizică) – o profesoară foarte bună (iată, două modele de profesionalism, un pedagog foarte bun şi o profesoara foarte bună), dar mai sunt şi mulţi alţi oameni cu care am interacţionat de-a lungul vieţii şi de la care am avut de învăţat foarte multe lucruri. Am fost un om care şi-a dozat timpul şi forţele, eram o elevă bună, cu personalitate, îmi spuneam punctul de vedere (încercând să nu jignesc). În timpul liber practicam sportul (gimnastica), făceam parte din trupa de teatru – recitam foarte bine, eram foarte bună la activităţile pe care le desfăşuram cu profesorii de romană, eram redactor la radio, scriam poezii, mi-au plăcut foarte mult drumeţiile (luam rucsacul şi cortul în spinare şi plecam să vizitez ţara). Am avut norocul ca lectura să-mi fie îndrumată la un moment dat de dna Ioana Şandru, care  mi-a recomandat scriitori, nefăcând o selecţie anume. Scriitorul meu preferat: Hermann Hesse, (şi romanul său ”Jocul cu mărgele de sticlă”. Cărţile trebuie citite la vremea potrivită. Nebunii de atunci: în clasa a XI-a m-am îndrăgostit nebuneşte de colegul meu, Onisei. A fost o admiraţie de mai mult timp. Eu apreciam anumite lucruri la el, dar ,de asemenea, şi el la mine!
Trăsătura mea caracteristică este creativitatea. Ştiu că sunt lucruri care mi se vor întâmpla, ştiu ceea ce nu pot fi, nu pot să urăsc – aşa m-a învăţat bunica mea.
Astăzi, pentru mine toţi copii sunt egali. Fiecare are un potenţial deosebit, trebuie doar să-l descoperim.
Am şi defecte: sunt mult prea directă. Cred prea mult în oameni,nu accept minciuna, toată lumea greşeşte, este omeneşte să greşeşti. Nu suport fuga de răspundere,fuga de recunoaştere. Eu greşesc, noi toţi greşim, dacă am avea numai succese nu am mai putea evolua. Marea mea pasiune: în afară de a citi, îmi place să învăţ foarte mult. Faptul că am terminat o facultate de fizică şi am două mastere a însemnat să-mi deschid noi orizonturi. Am încercat să înţeleg anumite lucruri. Nu mi-am dorit să ajung profesor, dar am devenit. Anumite conjuncturi au făcut să rămân profesor, a fost dragostea mea pentru copii. Mi-aş fi dorit să ajung cercetător în domeniul fizicii.
Meseria de profesor implică în primul rând mulţumire sufletească şi mi-am asumat acest lucru,acceptând că poate rolul meu în viaţă va fi acela de a dărui foarte mult tinerilor,care înseamnă viitorul. Aş vrea să citesc revista voastră şi peste 15 ani cu aceeaşi plăcere!Mai exact, peste 15 ani copiii voştri să-şi dea silinţa ca revista să existe, să exprime un punct de vedere, să devină din de în ce mai importantă pentru fiecare elev al şcolii, să ne implicăm în cât mai multe proiecte.
[Acasa]