-

-
Programul de lucru cu publicul al secretariatului
De luni până vineri:
11:00 - 13:30
Eliberare acte de studii:
Luni, între 10:00-13:00 -
Mecanismul de sesizare anonimă a suspiciunilor și a faptelor de violență, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (4) lit. b) și c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, este formularea plângerii și trimiterea acesteia pe adresa de mail sesizari@liceubolintin.com
La depunerea plângerilor este obligatorie precizarea detaliată a obiectului acestora, a demersurilor întreprinse de petiţionar, a informaţiilor disponibile pentru susţinerea afirmaţiilor, precum şi anexarea de dovezi concludente, în măsura în care le deţine.
În cazul în care plângerile sunt în mod vădit nefondate sau excesive, folosirea abuzivă sau alertarea falsă vor fi sancționate conform ROFUI. -
PRACTICĂ

În școală, la agenți economici, în mobilități internaționale ERASMUS+ Project
Proiectul VET
Examinari ECDL
Liceul Tehnologic Dimitrie Bolintineanu din Bolintin-Vale este centru de examinare acreditat ECDL Aflati mai multe...
Orarul scolii
PROIECTUL ROSE
Functii 2018
Functii existente la nivel de unitate
(afisat astazi 16 aprilie 2018)CATRE AGENTII ECONOMICI!
Agentii economici interesati pentru scolarizarea la Scoala Profesionala - invatamant de 3 ani - calificarile: Electrician exploatare joasa tensiune; Confectioner produse textile; Comerciant-vanzator sunt rugati sa se prezinte la sediul unitatii noastre pana la data de 23 noiembrie 2018, in scopul depunerii unei solicitari scrise privind incheierea unei conventii pentru scolarizarea in anul scolar 2019-2020. [Afisat astazi, 1 octombrie 2018]Music Box

Music Box aduce săptămânal muzică de calitate, prea puţin cunoscută de adolescenţii din ziua de azi.
Arhive autor:
Campionatul de şah – la final
Ediţia 2011 a campionatului de şah şi-a desemnat câştigătorii, care au fost onoraţi într-o festivitate ce a avut loc la Centrul de Documentare şi Informare. Premiile la concursul organizat de profesorii Cristian Dascălu şi Bogdan Pîrcălabu au fost înmânate finaliştilor … Continuă să citești
Se cunosc finaliştii Concursului de cultură generală!
În după-amiaza zilei de 8 Martie a avut loc semifinala Concursului de cultură generală – ediţia 2011. Cei mai buni 22 de concurenţi s-au înfruntat pentru a ocupa cele şase locuri pentru marea finală. Acestea au revenit următorilor: Valeriu Manu … Continuă să citești
Concursul Matematica – Altfel
Concursul „Matematica altfel” este organizat de Grupul Şcolar ”Dimitrie Bolintineanu” şi are următoarele secţiuni: 1) Matematica şi literatura (Categoria Matematica în versuri şi categoria compuneri şi eseuri) ; 2) Matematica distractivă (rebus matematic) 3) Din istoria matematicii şi 4) Aplicatii … Continuă să citești
Acoustic 2010
Ca în fiecare an, Mirela nu uită să ofere amatorilor de muzică din Bolintin un concert de gală. Ca de obicei, el a fost organizat de Casa de Cultură şi Grupul Altfel, şi a beneficiat de prezenţa partenerului nedespărţit al … Continuă să citești
The Gift of the Magi
Zilele de Crăciun au fost ocazia ideală pentru elevii clasei a XI-a A de a pune în scenă scurta povestire a lui O. Henry intitulată „The gift of the Magi” . Jucată exclusiv în limba engleză, sub coordonarea dnei prof. … Continuă să citești
Concursul de cultură generală – REZULTATELE PRIMEI ETAPE
Performerii primei etape a concursului sunt Cristina Năstăilă (XD) , cu 26 de puncte, Valeriu Manu de la XIA, cu 24 de puncte şi Florin Matei de la XD (23) . Din totalul de 100 de concurenţi înscrişi, s-au calificat … Continuă să citești
Tradiţii de Sfântul Andrei
Ca în fiecare an, ziua de Sfântul Andrei a fost prilej de rememorare a tradiţiilor creştine şi păgâne care marchează de mii de ani începerea iernii. Şi anul acesta, profesorii şi elevii care au onorat invitaţia claselor a XI-a C … Continuă să citești
Leadership autentic
În week-end-ul 20-21 noiembrie a avut loc un curs de îmbunătăţire a aptitudinilor de lider numit Leadership autentic, organizat de fundaţia Leaders Foundation – „Leading the progress” şi sponsorizat de PETROM. [citeşte…] (1 video; 13 foto)


