-

-
Programul de lucru cu publicul al secretariatului
De luni până vineri:
11:00 - 13:30
Eliberare acte de studii:
Luni, între 10:00-13:00 -
Mecanismul de sesizare anonimă a suspiciunilor și a faptelor de violență, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (4) lit. b) și c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, este formularea plângerii și trimiterea acesteia pe adresa de mail sesizari@liceubolintin.com
La depunerea plângerilor este obligatorie precizarea detaliată a obiectului acestora, a demersurilor întreprinse de petiţionar, a informaţiilor disponibile pentru susţinerea afirmaţiilor, precum şi anexarea de dovezi concludente, în măsura în care le deţine.
În cazul în care plângerile sunt în mod vădit nefondate sau excesive, folosirea abuzivă sau alertarea falsă vor fi sancționate conform ROFUI. -
PRACTICĂ

În școală, la agenți economici, în mobilități internaționale ERASMUS+ Project
Proiectul VET
Examinari ECDL
Liceul Tehnologic Dimitrie Bolintineanu din Bolintin-Vale este centru de examinare acreditat ECDL Aflati mai multe...
Orarul scolii
PROIECTUL ROSE
Functii 2018
Functii existente la nivel de unitate
(afisat astazi 16 aprilie 2018)CATRE AGENTII ECONOMICI!
Agentii economici interesati pentru scolarizarea la Scoala Profesionala - invatamant de 3 ani - calificarile: Electrician exploatare joasa tensiune; Confectioner produse textile; Comerciant-vanzator sunt rugati sa se prezinte la sediul unitatii noastre pana la data de 23 noiembrie 2018, in scopul depunerii unei solicitari scrise privind incheierea unei conventii pentru scolarizarea in anul scolar 2019-2020. [Afisat astazi, 1 octombrie 2018]Music Box

Music Box aduce săptămânal muzică de calitate, prea puţin cunoscută de adolescenţii din ziua de azi.
Arhive categorii: Anunturi
INSCRIERE BAC SESIUNEA DE TOAMNA
In perioada 17- 24 iulie 2023 Zilnic intre orele 8,00- 13,00
ELIBERARE DIPLOME
ABSOLVENTI 2023 (cu sau fara BAC promovat) si promotii anterioare VINERI 7 IULIE LUNI 10 IULIE MARTI 11 IULIE intre orele 7:30 – 15:00 Actele de studiu se ridica numai personal de catre titular, cu actul de identitate
CONTESTATII BAC 2022 – Sesiunea de Toamna
Contestațiile se pot depune NUMAI MIERCURI 31 AUGUST INTRE ORELE 12:00-18:00 la liceu sau pe adresa de email bac@liceubolintin.com Daca depuneti prin email, specificati numele dvs si numarul de telefon personal, atasati poza sau scanarea CARTII DE IDENTITATE si poza … Continuă să citești
Deschiderea anului scolar 2021-2022
Programul zilei de luni 13 septembrie 2021: 8:30 – clasele a XII-a 10:00 – clasele a IX-a 13:00 – clasele a X-a 14:30 – clasele a XI-a ORARUL provizoriu pentru saptamana 13-17 septembrie
ADMITERE CLASA a 9-a 2021
Depunerea dosarelor la sediul liceului de catre candidatii admisi in urma primei repartizari computerizate are loc dupa urmatorul program: LUNI 26 IULIE, intre orele 08:30-14:30MARTI 27 IULIE, intre orele 08:30-14:30 MIERCURI 28 IULIE, intre orele 08:30-14:30 ACTE NECESARE: Dosar cu … Continuă să citești
SAPTAMANA EUROPEANA A COMPETENTELOR PROFESIONALE
Programul incepand cu 26 octombrie
Incepand de Luni 26 octombrie, cursurile se desfasoara astfel: Clasa a 9-a – dupa amiaza ONLINE Clasa a 10-a – dupa amiaza cu prezenta la scoala Clasa a 11-a – dimineata, prezenta la scoala sau hibrid (conform informatiilor primite de … Continuă să citești
Programul incepand cu 12 octombrie
Incepand de Luni 12 octombrie, cursurile se desfasoara astfel: Clasa a 9-a – dupa amiaza cu prezenta la scoala Clasa a 10-a – dupa amiaza ONLINE Clasa a 11-a – dimineata cu prezenta la scoala Clasa a 12-a – dimineata … Continuă să citești


