-

-
Programul de lucru cu publicul al secretariatului
De luni până vineri:
11:00 - 13:30
Eliberare acte de studii:
Luni, între 10:00-13:00 -
Mecanismul de sesizare anonimă a suspiciunilor și a faptelor de violență, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (4) lit. b) și c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, este formularea plângerii și trimiterea acesteia pe adresa de mail sesizari@liceubolintin.com
La depunerea plângerilor este obligatorie precizarea detaliată a obiectului acestora, a demersurilor întreprinse de petiţionar, a informaţiilor disponibile pentru susţinerea afirmaţiilor, precum şi anexarea de dovezi concludente, în măsura în care le deţine.
În cazul în care plângerile sunt în mod vădit nefondate sau excesive, folosirea abuzivă sau alertarea falsă vor fi sancționate conform ROFUI. -
PRACTICĂ

În școală, la agenți economici, în mobilități internaționale ERASMUS+ Project
Proiectul VET
Examinari ECDL
Liceul Tehnologic Dimitrie Bolintineanu din Bolintin-Vale este centru de examinare acreditat ECDL Aflati mai multe...
Orarul scolii
PROIECTUL ROSE
Functii 2018
Functii existente la nivel de unitate
(afisat astazi 16 aprilie 2018)CATRE AGENTII ECONOMICI!
Agentii economici interesati pentru scolarizarea la Scoala Profesionala - invatamant de 3 ani - calificarile: Electrician exploatare joasa tensiune; Confectioner produse textile; Comerciant-vanzator sunt rugati sa se prezinte la sediul unitatii noastre pana la data de 23 noiembrie 2018, in scopul depunerii unei solicitari scrise privind incheierea unei conventii pentru scolarizarea in anul scolar 2019-2020. [Afisat astazi, 1 octombrie 2018]Music Box

Music Box aduce săptămânal muzică de calitate, prea puţin cunoscută de adolescenţii din ziua de azi.
Arhive categorii: Anunturi
Orar nou – 6 octombrie
AICI: Noua varianta de orar, valabila din 6 octombrie 2020
Programul in perioada alegerilor
Vineri 25 sept, Luni 28 sept si Marti 29 sept cursurile se desfasoare ONLINE pentru toti anii de studiu.
Orar nou
Orarul valabil incepand cu 21 septembrie
DESCHIDEREA ANULUI SCOLAR 2020-2021
Stimaţi părinţi şi dragi elevi, vă rugăm să citiţi cu atenţie materialele de mai jos: Scrisoarea directiunii catre elevi si parinti GHIDUL masurilor de protectie sanitara Din nou împreună! Gânduri la inceput de an scolar… PROGRAMUL SI REGULILE DE ACCES! … Continuă să citești
ORDIN nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2
ELIBERARE DIPLOME BAC
MIERCURI 9 septembrie 2020 intre orele 8:30-11 Se elibereaza diplomele de bac pentru absolventii reusiti in sesiunea de toamna, numai personal, pe baza cartii de identitate!
BAC 2020 – Sesiunea de toamna
Probele examenului de BAC – sesiunea de toamna au loc in zilele de Luni, 24 august – Ea Marti, 25 august – Ec Miercuri, 26 august – Ed Accesul in sali cu buletinul intre 7:30 si 8:30
Inscrieri BAC – sesiunea de toamna
Program inscrieri BAC promotii anterioare: 13 iulie: 12:30 – 15:30 14, 15, 16, 17 iulie: 8:30 – 11:00 21,22,23,24 iulie: 13:30-16:00 Elevii din promotia 2020 se vor inscrie conform programului comunicat de diriginti


